Profesorul Crisan Mircioiu la 90 de ani

La 20 iulie, comunitatea chirurgicalã clujeanã sãrbãtoreste pe decanul de varstã al chirurgiei romanesti, profesorul doctor docent Crisan Mircioiu, la îndeplinirea a nouã decenii de viatã. Evenimentul, care ar putea fi considerat remarcabil chiar si numai prin dimensiunea sa biologicã, capãtã semnificatii aparte pentru cã îl gãseste pe cel aniversat în conditii de sãnãtate fizicã si intelectualã demne de invidiat, chiar si de cãtre cei mult mai tineri decat domnia sa. Aceste circumstante îi permit în primul rand profesorului Mircioiu sã priveascã cu seninãtate si mandrie drumul parcurs panã acum, dar si sã scruteze orizonturile pentru a vedea asa cum îi place sã spunã “cate mai are de fãcut“ si sã purceadã, cu efervescenta spiritualã care îl caracterizeazã, la împlinirea celor propuse. Pentru noi, contemporanii sãi si cu deosebire pentru cei care i-am fost aproape, la Clinica Chirurgicalã I din Cluj, unde si-a petrecut cea mai mare parte din viatã, este o datorie de onoare sã evocãm personalitatea remarcabilã a aniversatului nostru, spre a lãsa posteritãtii o imagine conformã cu dimensiunile acestei personalitãti. În spiritul împlinirii datoriei de onoare fatã de maestru si la îndemnul colegiului de redactie al revistei “Chirurgia“, voi încerca sã redau în scris cateva dintre cugetãrile proprii si învãtãmintele generate de aceastã ocazie aniversarã, constient fiind cã nici spatiul si nici cuvintele nu-mi permit o exprimare exhaustivã.

Ele sunt rodul unei reflectii care numai scurtã nu a fost, pentru cã evocarea unei personalitãti complexe, cum este cea a profesorului Mircioiu, impune mult mai mult decat o simplã trecere în revistã a evenimentelor biografice. Acestea au fost doar preliminariile pentru identificarea coordonatelor care definesc viata exemplarã a profesorului Mircioiu.
Vede lumina zilei în 20 iulie 1913, la Campina, într-o familie care nu-si va precupeti eforturile pentru ca fiul mijlociu sã urmeze liceul în orasul natal si sã obtinã diploma de bacalaureat la Ploiesti, în 1930. În acelasi an, descinde la Cluj, ca student al facultãtii de medicinã a Universitãtii “Regele Ferdinand“ pe care o absolvã în 1936 cu titlul de doctor, obtinut în 1937. Trece printr-o fazã initiaticã în discipline fundamentale ale medicinei (anatomie, morfopatologie) care îi deschid si netezesc drumul spre specialitatea chirurgicalã în care intrã în 1940 sã devinã asistent. În valtoarea evenimentelor de dupã rãzboi îl gãsim cand sef de lucrãri, cand din nou asistent, apoi iar sef de lucrãri, pentru ca galonarea universitarã sã-i vinã în sfarsit în 1964 o datã cu titlul de conferentiar, respectiv în 1970 prin promovarea ca profesor, functie în virtutea cãreia preia din 1973 si panã la pensionare (1978) conducerea Clinicii Chirurgicale I. În paralel a parcurs etapele formãrii chirurgicale (specialitatea - 1949, primariatul - 1960) si a desãvarsit o muncã de cercetare validatã prin doctorat (1963) si docentã (1973).
Dincolo de aceste jaloane biografice, pentru a defini vasta personalitate a profesorului Crisan Mircioiu, socotesc utilã creionarea celor patru coordonate pe care acesta se sustine: chirurgul, universitarul, intelectualul umanist si omul cetãtii.
Chirurgul Crisan Mircioiu si-a confundat mare parte din viatã cu practica operatorie în clinica pe care a slujit-o si pe care o considerã si astãzi o a doua familie. Deopotrivã, atunci cand s-a aflat alãturi de maestri sãi (Pop Alexandru, Aurel Nana) sau cand a trebuit sã-si asume el însusi pozitia de mentor a militat pentru abordarea domeniilor celor mai noi si mai dinamice ale chirurgiei, cum au fost (si au rãmas si astãzi), de exemplu, chirurgia oncologicã sau cea biliarã. Chirurgul a fost dublat întotdeauna de medicul care stia sã se apropie de pacient prin cãldura cuvantului si omniprezenta în clinicã.
Universitarul de talie s-a remarcat întotdeauna prin calitatea prestatiei, fie cã era vorba de stagii, fie de cursuri, care se transformau în evenimente ce depãseau cadrul lectiei magistrale, devenind pilde de practicã medicalã si conduitã eticã. Nu a ezitat sã-si punã talentul scrisului în slujba redactãrii unor cursuri universitare si a peste 900 de lucrãri stiintifice, din care peste 200 au fost publicate în reviste din tarã si strãinãtate. Prezenta sa în lumea scrisului stiintific medical este marcatã de redactarea unor importante capitole în toate tratatele de chirurgie publicate în deceniile sase, sapte si opt ale secolului XX. Cu toate cã înzestrarea naturalã i-ar fi permis sã purceadã la redactarea unui propriu tratat de chirurgie, a preferat participarea la marile opere colective ale timpului, întelegand sã se integreze ca un actor important într-un demers national de instruire a chirurgilor la standarde uniforme si cat se poate de ridicate pentru acele timpuri.
Crisan Mircioiu si-a castigat faima unui erudit. Cultura sa este exceptionalã. Ea si-a gãsit expresie în promovarea marilor valori umaniste. Asa se explicã si faptul cã a depus atat de mult efort si a consumat atata energie pentru a prezenta romanilor biografia unor personalitãti marcante, a cãror viatã s-a identificat cu marile valori umaniste ale tuturor timpurilor: Albert Schweitzer, Theodor Billroth, Onisifor Ghibu, Stefan Micle. Tot din vocatia sa umanistã s-au nãscut si lucrãri menite a evoca personalitatea unor reprezentanti de seamã ai scolii medicale clujene, pe care profesorul Mircioiu a considerat cã trebuie sã îi prezinte posteritãtii ca modele demne de urmat: Iuliu Hatieganu, Victor Papilian. Fãrã a fi istoric, a fãcut eforturi de a pune alãturi biografiile chirurgilor ilustrii ai Clujului, într-o lucrare care se constituie ca o importantã contributie la punerea în valoare a participãrii scolii de chirurgie clujene la evolutia chirurgiei romanesti.
Si pentru cã un astfel de demers umanist nu putea sã scape atentiei publice este ales membru emerit al Academiei de Stiinte Medicale din Romania si douã universitãti din tarã i-au acordat titlul de Doctor Honoris Causa (Oradea si Constanta).
În sfarsit, cateva aprecieri despre omul cetãtii. Participarea la viata urbei a reprezentat pentru profesorul Crisan Mircioiu o datorie de onoare, o continuare a mesajului spiritual al lui Onisifor Ghibu. Chiar si în perioadele de grea încercare pentru lumea intelectualã a Clujului nu a ezitat sã promoveze si sã transmitã marile valori ale spiritului uman prin conferinte, prelegeri, articole. Dupã 1990 a devenit un participant activ si recunoscut în opera de promovare a valorilor spirituale ale Clujului si ale romanismului, recunoasterea acestui demers venind prin acordarea titlului de cetãtean de onoare al cetãtii. Preocupat de transmiterea unui mesaj cultural clujenilor, a fost în ultimele patru decenii sufletul Universitãtii Populare Cultural Stiintifice al cãrei rector este fãrã întrerupere din 1976.
Iatã pe scurt coordonatele unei personalitãti de exceptie a lumii chirurgicale si intelectuale romanesti. Asa cum arãtam la început, evenimentul cronologic este dublat de bilantul remarcabil al unei vieti exemplare.
Pentru cã nu as putea încheia fãrã a vã mãrturisi cã de multe ori am meditat si l-am întrebat si pe domnia sa care este secretul longevitãtii sale, stiut fiind cã chirurgii au o viatã mai scurtã decat alti specialisti în medicina practicã, Domnul profesor mi-a rãspuns de fiecare datã evocand longevitatea pãrintilor si rudelor sale. Personal, cred cã, pe langã secretele nedescifrate ale genelor longevitãtii, a ajuns la aceastã varstã venerabilã si datoritã unor fapte demne de urmat: o viatã ponderatã, armonioasã si echilibratã; cultivarea cu perseverentã a propriilor calitãti si validarea lor în activitãti extrachirurgicale (de culturã, artã, societate); mentinerea dupã pensionare a contactului cu lumea chirurgicalã si medicalã în general (vine si actualmente zilnic la clinicã, participã la aproape toate manifestãrile stiintifice, a fost panã recent presedintele si animatorul filialei clujene a Societãtii de Chirurgie); ancorarea permanentã si activã în viata socialã si stiintificã.
Socot cã fatã de toate acestea, lumea chirurgicalã romaneascã nu poate rosti decat cu simplitate si tandrete “La multi ani, domnule profesor“.