Al III-lea Congres de Chirurgie Francofonã; 25 – 28 iunie Quebec

  1. Home
  2. Articles

Al III-lea Congres de Chirurgie Francofonã; 25 – 28 iunie Quebec

A. Cotîrlet
Scientific events, no. 5, 2008
* Spitalul Municipal Moinesti


Capitala provinciei canadiene Québec, leagãnul limbii si culturii franceze în America de Nord, a fost gazda unei ample manifestãri chirurgicale cu impact mondial: „Al III-lea Congres de Chirurgie Francofonã” desfãsurat în conjunctie cu „Al 39-lea Congres al Asociatiei Québecoise de Chirurgie (AQC)”.
Desfãsurat în sãlile impozante ale Centrului de Congrese din Québec, sub presedintia prof. R. Lapointe (Montreal) si R.Gregoire (Québec), manifestarea a beneficiat de prezenta activã a peste 1000 chirurgi din 38 de tãri.
Comunicãrile prezentate sub formã de conferinte, prezentãri magistrale, orale, video, ateliere cu vot interactiv, postere au fost grupate în 7 sectiuni: chirurgie digestivã, hepatobiliarã si pancreaticã, mamarã, oncologicã, bariatricã, transplantologie, traumatologie si terapie intensivã.
S-au bucurat de o participare numeroasã si o laudativã apreciere mai multe Conferinte:

-- “Evolutia chirurgiei hepatice în decursul secolelor” - H. Bismuth, Villejuif, Franta: au fost descrise diferitele etape care au marcat istoria chirurgiei hepatice, a fost evidentiat rolul evaluãrii preoperatorii a bolnavilor cât si comentate diferitele tehnici chirurgicale si riscurile inerente.

-- “Transplantul hepatic: donorul viu” - S. Bellemare, New York - SUA: au fost punctate criteriile de selectie a donatorilor, avantajele acestei modalitãti comparative cu donatorul decedat, particularitãtile tehnice proprii prelevãrii, riscurile pentru donator cât si indicatiile si limitele lor.

-- “Evolutie si revolutie în chirurgia laparoscopicã – o perspectivã istoricã”, B. Dallemagne, IRCAD Strasbourg: au fost scoase în evidentã diferitele etape ale chirurgiei laparoscopice în cursul istoriei chirurgiei viscerale, diferentele între noile tehnici laparoscopice si endoscopice cât si cunoasterea indicatiilor actuale si viitoare împreunã cu limitele tehnicii NOTES. Ideile acestei prezentãri avangardiste a indus perceptia apropierii de medicina viitorului, consideratã pânã nu demult doar fictiune.

-- “Traumatologia abdominalã în 2008” - P. Fata, Montreal, Canada, lucrare în care s-au revãzut principiile transfuzionale în caz de hemoragie masivã, produsele de înlocuire sanguinã si rolul factorului VII, locul angio-interventiei în traumatologia abdominalã extinsã, punerea la punct a noilor tehnici de închidere a abdomenului cât si rolul pansamentelor la presiune negativã (VAC).

-- “Chirurgia bariatricã” - J.M. Chevallier, Paris, Franta care a prezentat principalele date epidemiologice privind obezitatea morbidã în Occident, impactul socio-economic al acestor maladii; diferitele tehnici chirurgicale; recunoasterea limitelor si principalele complicatii ale acestor procedee.

-- “Complicatiile postoperatorii în chirurgia gastricã” – C. Mariette, Lille, Franta precizându-se importanta investigatiilor clinice si a diagnosticului diferential cât si atitudinea terapeuticã în prezenta: atoniei gastrice rebele, hemoragiei anastomotice, sindromului de ansã aferentã, fistulei anastomotice.

-- “Viitoarea viziune în chirurgia visceralã” – M Gagner, Miami Beach, SUA, care a definit noile tehnici laparoscopice si endoscopice cât si recunoasterea indicatiilor si aplicarea lor în contextul clinic actual.

S-au organizat sesiuni stiintifice interesante care au dezbãtut: esofagul Barett – Cine si când opereazã?, tumorile intracanalare papilare mucinoase ale pancreasului, chistul hidatic al ficatului - experiente comparate, evolutia tratamentului în carcinomatoza peritonealã, aspecte dinamice ale tratamentului chirurgical în cancerul de sân, rezectia pancreaticã si hepaticã laparoscopicã - tehnici si limite, tratamentul laparoscopic în patologia rectalã, herniile complexe ale peretelui abdominal - tehnici laparoscopice, chirurgia retroperitonealã laparoscopicã.
Prezentatorii lucrãrilor acceptate, reprezentanti ai unor centre chirurgicale cunoscute si-au prezentat opinia si atitudinea actualã în diferite probleme analizate, realizând o imagine de ansamblu a modului în care se face astãzi terapeutica chirurgicalã si a rezultatelor sale.
si la acest Congres chirurgia româneascã a fost prezentã prin 2 lucrãri poster: «Cancerul de sân în România: particularitãti clinice, imonohistochimice si evolutive pentru cazurile brca 1 si brca 2 pozitive», prof. dr. T. Burcos, Clinica Coltea Bucuresti si «Colecistectomia laparoscopicã în ciroza hepaticã» dr. A.Cotîrlet, Moinesti, care au beneficiat de aprecierea juriului.
Desfãsurat în emulatia evenimentelor care au marcat a 400-a aniversare de la fondarea Québec-ului de Samuel De Champlain, congresul a fost un succes în realizarea coeziunii chirurgilor francofoni care si-au dat o nouã întâlnire în 2010 Bamako – Mali.